Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Baia este o ctitorie a domnitorului Petru Rares din anul 1532 realizata pe locul unei alte biserici , probabil ridicata de Stefan cel Mare. Biserica are pictura interioara cat si pictura exterioara, realizata tot in timpul lui Petru Rares intre anii 1535-1538.

La exterior se mai găsesc urme bine conservate, pe peretele sudic şi pe peretele de est. Pictura din interiorul bisericii este foarte valoroasă, impunându-se prin originalitate, fiind apreciată de specialiştii UNESCO din 45 de ţări, cu prilejul studiilor făcute în anul 1995.

Dintre scenele picturii interioare se remarcă tabloul votiv al voievodului Petru Rareş cu doamna Elena şi unul din fii.

După distrugerea Băii în decembrie 1467, Ştefan, s-a simţit obligat să ridice, probabil, în mare grabă, un alt lăcaş de cult pentru orăşeni, pe care l-a împodobit în interior cu frescă, dovadă stând fragmentele descoperite în colţul de nord-vest al naosului, unde se mai păstrau urme de tencuială pe elevaţia de sub nivelul de călcare din vremea lui Petru Rareş, dar şi într-o groapă din curtea monumentului.

Se pare că biserica lui Ştefan cel Mare nu a avut o viaţă foarte lungă, graţie evenimentelor petrecute în partea a doua a domniei ctitorului sau a urmaşilor săi, dar poate şi datorită unor nerealizări tehnice în construcţie. Cert este faptul că într-un anume moment, încă neprecizat, vechea biserică a fost demolată, rămânând din parament cei cea 0,40 m de zidărie, interiorul fiind umplut cu pământ negru granulos. în momentul în care Petru Rareş a hotărât rezidirea ctitoriei tatălui său, meşterii au săpat de jur împrejurul vechiului parament, urme surprinse clar în profilurile noastre, pentru a cerceta starea zidurilor pe care trebuiau să ridice noul lăcaş.”

Cercetările arheologice din interiorul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Baia, ctitorită de Petru Rareş în 1532, au fost realizate într-un timp foarte scurt, impus de şeful proiectului de consolidare/restaurare. Fondurile necesare pentru decontarea lucrărilor au fost acordate de Academia Română – Filiala laşi.

Săpăturile arheologice din vara anului 1998 sunt în continuarea celor întreprinse, cu unele întreruperi, între anii 1898 şi 1994, când s-a sondat terenul din jurul bisericii, atât pentru a se afla situaţia fundaţiilor, cât şi pentru a se cerceta dacă biserica a fost precedată de o alta mai veche şi, în acest caz, se urmărea datarea ei şi cu ajutorul materialelor găsite în necropolă.

Pentru investigarea interiorului Bisericii Adormirea s-a aplicat metoda clasică de cercetare, adică practicarea unei secţiuni longitudinale pornind din dreptul mesei altarului, trecând prin naos şi pronaos, astfel încât profilul nordic al secţiunii să coincidă cu axul monumentului.

Totuşi, acest şanţ nu a putut fi prelungit atât în altar – de la masă spre absidă – deoarece în spaţiul amintit se află o sobă, cât şi în pridvor unde există o pardoseală masivă din beton, extrem de greu de înlăturat în condiţiile în care se lucra contra cronometru, în acesta situaţie, s-a deschis o casetă în porţiunea de nord-est a absidei altarului, latura mare fiind în continuarea profilului de nord al secţiunii, iar în pridvor o altă casetă pe latura de nord, acolo unde pereţii prezintă fisuri deosebit de adânci şi era necesar a se descoperi cauza apariţiei acestora.

Fundaţiile zidului dintre naos şi pronaos, de pe latura de sud şi de nord a monumentului, precum şi ale absidelor laterale, au fost cercetate numai prin mici casete. Cum era de aşteptat principalele rezultate au fost obţinute în secţiunea principală, adâncită până în solul viu, dar la baza fundaţiilor s-a ajuns numai în dreptul temeliei dintre pridvor şi pronaos, care se află la 1,90 m de la nivelul de călcare din timpul lui Petru Rareş şi dintre pronaos şi naos, care se găseşte la 2,10 m, din dreptul aceluiaşi nivel.

Deoarece s-a luat în consideraţie starea monumentului, adâncirea până la baza fundaţiilor în toate deschiderile, până la cotele amintite, ar fi fost riscantă. O constatare deosebit de importantă este aceea că structura fundaţiilor nu este uniformă pe toată înălţimea, situaţie întâlnită şi pe faţa exterioară a temeliilor, fapt care ne-a determinat atunci să avansăm ipoteza existenţei unui monument anterior celui din timpul lui Petru Rareş şi care, cu ajutorul ultimelor investigaţii, a fost confirmată.

Astfel, în toate deschiderile cercetate s-a observat că de la baza fundaţiei, pe o înălţime de cea 1,25 m, calitatea zidăriei este bună, pietrele de carieră masive fiind legate cu un mortar de calitate; urmează un strat de 0,25-0,50 m în care pietrele sunt dislocate sau aruncate în groapa fundaţiei cu mult mai puţin liant.

Peste această porţiune de temelie se ridică, de jur împrejurul bisericii, un zid înalt de 0,40-0,50 m, având parametrul uniform, pietrele fiind legate cu mortar tare, constituind porţiune dintr-o elevaţie. Aceasta se retrage faţă de fundaţie, cu 0,15 m în zona de vest sau în absida altarului (0,05-0,10 m) şi se evazează peste ambele feţe ale fundaţiei dintre naos şi pronaos, cu 0,15 m. Prin casetele deschise în colţurile de sud-vest şi nord-vest din naos şi sud-est şi nord-est din pronaos s-a demonstrat, fără puţină de tăgadă, că ctitoria lui Pentru Rareş suprapune o biserică mai veche, orientată, spre nord-est, foarte puţin faţă de axul celei actuale.

Situaţia este deosebit de evidentă în zona zidului dintre pronaos şi naos unde peretele existent, având lăţimea de 1,50 m, a fost ridicat pe mijlocul celor două lăcaşe ale tiranţilor zidului vechi, care are o grosime de 2,15-2,25 m, în aşa fel încât marginile parametrului actual sunt în aer, semn că între demantelarea primei construcţii şi ridicarea celei de a doua nu a trecut mult timp, lemnul păstrându-se atunci încă în lăcaş.

O confirmare a situaţiei a fost prilejuită de descoperirile din absida altarului. Astfel, pe nivelul de construcţie cel mai vechi, reprezentat de o lentilă de mortar, corespunzător părţii superioare a fundaţiei, s-a descoperit prima masă a altarului, mai lată cu 0,20 m, faţă de cea care datează din vremea lui Petru Rareş.

Aceeaşi situaţie se întâlneşte si în absidele laterale unde paramentul vechi este în continuare zidului bisericii, absidele actuale fiind marcate, în grosimea zidului, numai de la nivelul Patru Rareş, sub stratul de mortar amintit păstrându-se lăcaşul tirantului din vechiul zid. În ce priveşte posibilitatea datării bisericii aflată sub ctitoria lui Petru Rareş, un factor important l-au construit depistarea, pe anumite porţiuni a nivelului de construcţie, dar şi a celui ce a urmat demolării şi care constă dintr-un strat de pământ negru granulos, gros de cea 0,40 m, care căpăcuieşte toată suprafaţa cercetată, niveluri sub care se află un strat de pământ negru compact de cea 1,00 m, care constituie stratul de înmormântări, anterior ambelor monumente. Scheletele dezvelite au fost numeroase, uneori suprapuse, alteori deranjate.

Remarcăm trei schelete tăiate de fundaţia dintre pronaos şi naos, unul aflat sub masa veche a altarului, precum şi alte două, descoperite în naos, unul păstrând în zona gâtului mici nasturi globulari, prost conservaţi, iar cel de al doilea având un gros de argint emis de Ştefan cel Mare în prima parte a domniei, în această situaţie se impune o primă concluzie, şi anume aceea că lăcaşul de cult peste care şi-a ridicat biserica Petru Rareş datează din vremea domniei lui Ştefan cei Mare.

O a doua încheiere se referă la necropola deranjată de fundaţiile monumentului ştefanian, care confirmă ipoteza formulată anterior conform căreia, undeva în apropriere, se află o altă biserică mai veche, în a cărui cimitir s-au făcut înmormântări până în prima parte a domniei lui Ştefan, lăcaş dispărut, probabil, în timpul asediului lui Matei Corvin în Baia, fapt confirmat stratigrafie de urmele incendiului păstrate pe nivelul de funcţionate cel mai vechi.

După distrugerea Băii în decembrie 1467, Ştefan, s-a simţit obligat să ridice, probabil, în mare grabă, un alt lăcaş de cult pentru orăşeni, pe care l-a împodobit în interior cu frescă, dovadă stând fragmentele descoperite în colţul de nord-vest al naosului, unde se mai păstrau urme de tencuială pe elevaţia de sub nivelul de călcare din vremea lui Petru Rareş, dar şi într-o groapă din curtea monumentului. Se pare că biserica lui Ştefan cel Mare nu a avut o viaţă foarte lungă, graţie evenimentelor petrecute în partea a doua a domniei ctitorului sau a urmaşilor săi, dar poate şi datorită unor nerealizări tehnice în construcţie.

Cert este faptul că într-un anume moment, încă ne precizat, vechea biserică a fost demolată, rămânând din parament cei cea 0,40 m de zidărie, interiorul fiind umplut cu pământ negru granulos. în momentul în care Petru Rareş a hotărât rezidirea ctitoriei tatălui său, meşterii au săpat de jur împrejurul vechiului parament, urme surprinse clar în profilurile noastre, pentru a cerceta starea zidurilor pe care trebuiau să ridice noul lăcaş.