Hotărârea C.L.S.U. Baia din 17 martie 2020
Toate măsurile luate prin această Hotarâre nr. 2 din data de 17.03.2020 de către C.L.S.U. constituit la nivelul comunei Baia cu aplicabilitate imediată, până la data de 31.03.2020. cu posibilitatea de prelungire automată în funcţie de evoluţia situaţiei.
Suntem o comunitate unită, închegată, trebuie să arătăm tuturor că avem o conduită exemplară de solidaritate. Suntem ca o familie mare căruia îi pasă de fiecare membru al ei.
Trebuie să acţionăm cu toţii în mod responsabil în noul context epidemiologic şi să respectăm întocmai regulile de igienă şi de comportament.
Foarte mulţi sau întors acasă, în sânul comunităţii noastre, aproape de părinţi, copii şi familiile lor. Fiecare persoană, care s-a întors din ţările în care a lucrat sau, doar, au călătorit, trebuie să conştientizeze pericolul la care sunt expuşi cei de acasă, familiile lor, prietenii lor, vecinilor lor şi întreaga comunitate.
De aceea nu vom tolera comportamentul iresponsabil al celor care nu respectă măsurile şi regulile impuse prin lege, referitoare la trimitere în izolare la domiciliu sau la intrare în carantină, în momentul întoarcerii dintr-una dintre zonele afectate de acest virus. Libera circulaţie pune în pericol atât propria famiie cât şi comunitate.
Funcţionarii publici din cadrul Primariei Baia vor sta în continuare la dispoziţia catăţenilor din comuna Baia pentru respectarea măsurilor impuse de noua hotărâre.
Cetăţenii au la dispoziţie următoarele numere de telefon unde vor primi răspunsuri la întrebările referitoare la măsurile instituite la nivel local şi naţional.
0230/572 504 – Primăria Baia
0726 353 161 – Primarul comunei Baia –
0745/333 525 – Viceprimarul comunei Baia