Eșalonări la plata impozitelor și taxelor pentru persoanele fizice și juridice din comuna Baia cu restanțe la plata obligațiile fiscale
În luna aprilie a anului curent, primarul Maria Tomescu, a inițiat un proiect de hotărâre, aprobat în ședința Consiliului Local Baia, prin care s-a stabilit procedura eșalonării la plata impozitelor, taxelor și altor obligații, la bugetul local, pentru cei cu restanțe la plata obligațiile fiscale.
Proiectul prevede eșalonarea la plata majorării de întârziere de orice fel, cu excepția majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eșalonare de contribuabilii persoane fizice și juridice.
Prin aceeași hotărâre s-a stabilit procedura de aprobare a scutirii de la plata majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice.
Cu alte cuvinte, Primăria Baia a înlesnit într-un mod foarte avantajos plata obligațiilor fiscale și bugetare prin eșalonări.
Astfel, pentru cei cu restanțe datorate comunei Baia, la data de 31 decembrie a anului anterior depunerii cererii de acordare a eșalonării la plată, se pot acorda, pe o perioadă de 3 ani pentru debitorii care nu constituie nici un fel de garanție potrivit prezentului capitol, eșalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.
Subliniem faptul că termenul de depunere a cererilor de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale este 30 septembrie 2018.
Este important de știut că eșalonarea la plată se acordă pentru toate obligațiile fiscale administrate de Compartimentul Impozite și Taxe.
Menționăm că eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 de lei în cazul persoanelor fizice și 5.000 de lei în cazul persoanelor juridice, dar și pentru obligațiile fiscale care au făcut obiectul unei eșalonări acordate în temeiul prezentei hotărâri.
Perioada de eșalonare la plată:
a) pentru sume între 500 – 2.000 lei, perioada de eșalonare este de 1 an.
b) pentru sume între 2.001 – 8.000 lei, perioada de eșalonare este de 2 ani.
c) pentru sume de peste 50.001 lei, perioada de eșalonare este de 3 ani.
Cererea contribuabilului de acordare a eșalonării de plată se depune la Compartimentul Taxe și Impozite al Primăriei Baia.
În acest mod am conceput plata obligațiilor fiscale într-un mod mult mai avantajos și facil pentru persoanele fizice și juridice care au restanțe în acest sens.
Neplata la termen a taxelor și impozitelor la termen, atrage majorări, iar prin eșalonare se dă posibilitatea plății acestor datorii, conform unui grafic, fără aceste majorări.