Primarul Maria Tomescu invitat la lansarea cărții documentare „Toate drumurile duc la Baia”
Maria Tomescu, primarul comunei Baia, a fost invitată la un eveniment desfășurat în comuna Răucești.
Manifestarea de suflet și neam, organizată de Primăria și Consiliul Local Răucești, împreună cu Asociația Națională de Cinstire a Eroilor ”Regina Maria”, s-a desfășurat duminică, 25 iunie, la Căminul Cultural.
Autoritățile din localitatea nemțeană au marcat cu această ocazie 580 de ani de atestare documentară.
În cadrul manifestărilor culturale s-a lansat cartea „Toate drumurile duc la Baia”, al cărei autor este Dumitru Stan, un volum de peste 500 de pagini despre istoria și oamenii acestei străvechi așezări moldave.
„Suntem onorați și ne face deosebită plăcere să fim aici. Suntem mândri că trăim în Baia, acest loc plin de istorie și de legendă. Cartea începe cu Baia, locul unde s-a născut Moldova.”, a declarat Maria Tomescu, primarul localității Baia.
Cartea „Toate drumurile duc la Baia” este o monografie a comunei Răucești în care sunt cuprinse secvențe din istoria localității care își leagă trecutul de Baia, prima capitală a Moldovei.
La evenimentul jubiliar au mai participat viceprimarul Mihai Biserică, referentul cultural Teodora Muraru și profesorul de istorie Ioan Natu.
Primarul Dumitru Blăjel, edilul comunei Răucești, a salutat prezența invitaților de la Baia la sărbătoarea comunei.